Într-unul dintre versetele Sfintei Coran, Allah îi invită pe robii Săi să reflecteze asupra munților:
„Și asupra munților – cum au fost ridicați.”
(Surah Al-Ghashiyah: 19)
Întrebările pe care ateii ar trebui să le pună în legătură cu această reflecție sunt următoarele:
Este posibil ca munții uriași de pe Pământ să fie doar rezultatul unor formule și legi fizice scrise pe hârtie? De unde a venit materialul inițial necesar pentru a construi atâtea munți?
Dacă universul ar fi doar rezultatul întâmplării și ar funcționa exclusiv după legile fizicii, așa cum pretind ateii, nu ar fi trebuit să fie mult mai mic și fără astfel de munți măreți?
Măreția munților și imensitatea universului sunt, prin ele însele, dovezi clare ale existenței Creatorului.
Dacă lumea ar fi produsul întâmplării, nu ar fi putut fi atât de vastă și nu ar fi conținut mase uriașe de materie precum munții.
Este ca o fabrică: cu cât este mai mică, cu atât are o conducere mai slabă; dar cu cât este mai mare și mai dezvoltată, cu atât demonstrează existența unui manager mai puternic.
Nu poți spune despre o fabrică mare și avansată că „nu are director” și că doar „regulile de lucru ale muncitorilor” au făcut-o să fie atât de organizată.
Cum am putea atunci spune că un univers atât de vast și ordonat a apărut din pură întâmplare?
Să observăm acum semnificația științifică a versetului:
În acest verset se folosește cuvântul „nushibat” (au fost ridicați), ceea ce indică faptul că niciun munte nu s-a format în timp prin vânt sau procese naturale întâmplătoare.
Toți munții s-au format datorită mișcării și coliziunii straturilor Pământului, care i-au ridicat brusc din interiorul planetei, exact așa cum descrie Coranul.
Să acordăm atenție și versetului următor:
„Și asupra Pământului – cum a fost întins.”
(Surah Al-Ghashiyah: 20)
Cuvântul „întins” se referă, din punct de vedere științific, la mișcarea straturilor Pământului în direcții opuse după formarea munților.
Aceste două fenomene științifice – ridicarea munților și întinderea Pământului – sunt strâns legate între ele și nu pot fi considerate separate.
Dacă Coranul nu ar fi conținut concepte științifice, ar fi folosit cuvinte precum „create” sau „formate”. Dar, în loc de acestea, folosește termeni exacți și compatibili cu știința: „ridicate” și „întins”.
Aceasta este o dovadă clară a miracolului științific al Coranului.
Imaginea de mai jos arată cum se formează un munte: după ciocnirea a două straturi ale scoarței terestre, muntele este împins în sus din interiorul Pământului. Apoi, conform versetului următor, după formarea munților, Pământul este „întins” – ceea ce înseamnă că straturile se mișcă în direcții opuse.
Acesta este un exemplu puternic al miracolelor științifice din Coran.
Lasă un răspuns